Te afli aici
Acasa > Informatii preluate din presa > Alex a trecut de la Chelsea la PSG pentru 6 milioane de euro

Alex a trecut de la Chelsea la PSG pentru 6 milioane de euro

Brazilianul care ieșise din grațiile lui Andre Villas-Boas la Chelsea s-a reîntâlnit cu Carlo Ancelotti la PSG, semnând un contract pe doi ani și jumătate cu formația care conduce la ora actuală în Ligue 1

Paris Saint-Germain a confirmat achiziția fundașului central Alex (29 de ani) de la Chelsea, contra unei sume de transfer estimată în jurul a 6 milioane de euro de către surse din anturajul clubului francez.

După ce vineri dimineață a trecut cu bine vizita medicală în capitala Franței, apărătorul brazilian a fost prezentat oficial ziariștilor la o conferință de presă, iar fotbalistul care a câștigat Copa América în 2007 alături de Seleção nu a stat pe gânduri înainte de a sublinia motivele din spatele plecării sale de pe Stamford Bridge.

„În primul rând, nu am jucat prea mult în ultimele două luni și îmi doream să plec de la Chelsea. În cele din urmă, am început să negociem cu PSG și totul a decurs foarte bine” , a declarat Alex.

„Cunosc reputația clubului, așa că mi-am dorit să ajung aici. Și am petrecut doi ani împreună cu Carlo Ancelotti [noul antrenor al lui PSG – n.r.] la Chelsea. Îmi doream să lucrez din nou cu el” , a completat jucătorul înalt de 1,89 metri.

Fost manager pe Stamford Bridge înainte de venirea lui Villas-Boas, Carlo Ancelotti a declarat la rândul său că este încântat de ideea de a-l avea din nou sub conducerea sa pe fundașul central cu care a colaborat între 2009 și 2011 în Anglia.

„A fost o bună oportunitate prin prisma prețului și a dorinței sale de a veni la PSG. Îl cunosc foarte bine. Este un jucător fantastic și un tip de treabă. Are o vastă experiență, întrucât a jucat în liga olandeză, în cea engleză, în echipa națională a Braziliei și în multe meciuri de Liga Campionilor. Este un profesionist desăvârșit și cred că vom avea un sezon foarte bun împreună” , a explicat antrenorul italian.

Chelsea la adus pe Alex în 2004 de la Santos, însă din cauza problemelor de a obține permisul de muncă în Albion a fost împrumutat pentru trei sezoane la PSV Eindhoven, înainte de a-și face debutul în fine pe Stamford Bridge, în 2007.

Pe numele său complet Alex Rodrigo Dias da Costa, brazilianul s-a dovedit a fi un jucător de bază la Chelsea, însă a căzut în dizgrație pe Stamford Bridge de la venirea lui Andre Villas-Boas ca manager, în vara trecută.

Alex este cel de-al cincilea brazilian din lotul actual al lui PSG, după Ceará (31 de ani), Nenê (30), Éverton Santos (25) și Maxwell (30), ultimul adus de curând de la FC Barcelona.

Top