Te afli aici
Acasa > Informatii preluate din presa > Ar fi distractiv daca ar reveni Jose

Ar fi distractiv daca ar reveni Jose

Didier Drogba recunoaște că ar fi distractiv dacă Jose Mourinho ar reveni la Chelsea. Portughezul care a intrat în inima fanilor o dată cu sosirea sa pe Stamford Bridge, câștigând trofee după troefee este văzut ca următorul manager al Chelsea Londra, după ce Villas-Boaș și-a încheiat colaborarea cu clubul în urmă cu o săptămâna.
Di Matteo a fost numit interimar, până la finele acestui sezon însă Drogba se pare că imbratiseza ideea reîntoarcerii lui Mourinho, în prezent aflat la Real Madrid.

„Sunt foarte multe speculații în momentul de față, Mourinho, Benitez însă ar fi frumos dacă ar reveni, măcar de dragul poveștii. Să vedem ce urmează să se întâmple.” a declarat Didier Drogba pentru Skysports News.

„În momentul de față nu sunt decât speculații, Mourinho a fost și este un manager deosebit, însă acum lucrăm cu Robbie (Di Matteo) care l-a adus și pe Eddie (Newton) și fac o treabă foarte bună iar noi trebuie să fim concentrați la următoarele două luni.”

Terry și Drogba au susținut întotdeauna că veteranii echipei l-au sprijinit pe Villas-Boaș.
„La orice club, dacă nu sunt rezultate, apar neînțelegeri, jucătorii se supără pentru că nu sunt folosiți.
S-a creat o impresie că la Chelsea jucătorii vechi conduc clubul, însă nu este așa, cel puțin nu de când sunt eu la club. Noi iubim clubul, patronul la fel, la Andre a fost doar o chestie de rezultate.
Au fost greșeli colective dar la final toate cad pe umerii lui. Personal îi urez succes, are șansa unui viitor foarte bun în față, este un antrenor bun, iar eu m-am înțeles bine cu el.” a spus John Terry despre relația cu Villas-Boaș.

Di Matteo urmărește să-și continue seria de rezultate pozitive și în întâlnirea din Champions League, cu Napoli, întâlnire ce va avea loc miercuri la 21:45 (ora României).
Întrebat cum reușește să-și motiveze elevii după plecarea lui Villas-Boaș, Di Matteo a răspuns:
„În primul rând suntem oameni, toate aceste lucruri te afectează, dacă analizăm ultimele două meciuri, fără gol primit, am marcat 3 goluri, aceste lucruri îți oferă încredere. Cu fiecare rezultat pozitiv îți recapeți încrederea. Sunt niște jucători extraordinari iar dacă vom câștiga meciurile încrederea va reveni și sunt sigur că vor urma meciuri din ce în ce mai bune.”

Top