Publicat de Paul pe WWW.CHELSEAFC.RO la data de 27 - 03 - 2012

Ori de câte ori am avut ocazia am râs de jurnaliștii noștri care cred că fac presă sportivă în România. Însă ar cam fi timpul să mai râdem și de-ai lor, în fond jurnalismul sportiv din România – în care se vorbește despre fotbalul internațional – nu este decât o traducere banală a unor texte prezentate pe site-urile publicațiilor de peste hotare și în funcţie de de ce visează domnu’ traducător apar știrile denaturate sau modificate care vor să simuleze o știre „originală”.

De câteva zile există un „zvon” în presa britanică, publicat de Jason Burt de la ” Daily Telegraph”, care se pare că a început să confunde sesiunea de Fotball Manager cu lumea reală și ne explică cum Chelsea este pregătită să ofere 80 de milioane de lire sterline pentru C. Ronaldo și G. Higuain, probabil Jose Mourinho având un rol important în această afacere. Higuain ar costa 20 de milioane iar 60 de milioane C. Ronaldo.

Cum aceste două transferuri n-ar fi fost de ajuns pentru R.A. . același autor ne povestește că Edinson Cavani și Ezequiel Lavezzi sunt pe lista celor de la Chelsea, mai ales că agenții jucătorilor au fost „văzuți” în Londra în acest week-end, de unde înțelegem că părțile sunt pregătite pentru negocieri.

Fraza cheie a articolului:

„All their plans are in the early stages, and no contact has been made with clubs”.

Orice comentariu este de prisos iar pentru cititorii de nimicuri din România o nuanță din articolul din Daily Telegraph se regăsește și în Pro-Sport.
Acum că îl avem pe C. Ronaldo pe listă, în cazul în care apare portughezul la echipă, vom prelua și fanii colerici care de ani de zile debitează aceleași idioțenii pe subiectul Messi vs Ronaldo?

 

Urmatorul meci

Chelsea schedule powered by whatsthescore.com

Facebook
Partenerii nostri
 
Fotbal Online
 
Facebook Fan Page
TalkChelsea.net
Bluelions
11 vizitatori online

Partenerii nostri Hidden

<

 

Linkuri sponsorizate
 
2018 Chelsea FC | Fan Club Romania
| Aboneaza-te

All trademarks, logos and copyrights are property of their respective owners.