Publicat de Paul pe WWW.CHELSEAFC.RO la data de 13 - 11 - 2011

Petr Cech a trecut printr-un alt mare pericol. Al treilea şoc la cap! El a apărat contra Muntenegrului cu mască şi cască!

În urmă cu cinci ani, portarul ceh al lui Chelsea (29 de ani) a fost între viaţă şi moarte. De atunci, a mai primit două lovituri la cap. Ultima, cu cîteva zile în urmă, i-a provocat o fractură de piramidă nazală! Aşa a jucat în barajul pentru Euro!

Coşmarul lui Petr Cech a început pe 14 octombrie 2006. După exact 16 secunde de la startul partidei cu Reading, pe Madejski Stadium, goalkeeperul a ieşit la marginea careului, încercînd să-l blocheze pe Stephen Hunt. A fost izbit în cap cu genunchiul şi a rămas întins pe gazon. Groggy. „Ceea ce a făcut Hunt a fost ruşinos”, a protestat Jose Mourinho, managerul lui Chelsea.

„Te-ar putea costa viaţa!”
Medicii i-au acordat primul ajutor pe teren goalkeeperului ceh. Avea craniul fracturat. Cîteva minute mai tîrziu, a fost urcat în ambulanţă şi transportat în cea mai mare viteză la spital, unde a fost operat de urgenţă. A scăpat, dar chirurgii i-au spus că accidentul îi putea fi fatal şi l-au sfătuit să nu grăbească revenirea: „Te-ar putea costa viaţa!”.

Cîteva zile mai tîrziu, tatăl său afirma că Petr ar putea lipsi un an! Dar, din fericire pentru fotbalist, s-a întors mult mai devreme. Pe 20 ianuarie 2007, era din nou în poarta lui Chelsea. Purta o cască de protecţie realizată de firma neozeelandeză Canterbury, schimbată apoi cu una Adidas, sponsorul clubului!

După cască, protecţie pentru bărbie
Doi ani mai tîrziu, în aprilie 2008, o altă ciocnire teribilă. La antrenament, Cech a plonjat după o minge pe care o urmărea şi Tal Ben-Haim. A intrat exact în ghetele israelianului, crampoanele sfîşiindu-i pielea la gură şi bărbie. Din nou la spital pentru o altă intervenţie chirurgicală: a fost nevoie de 50 de puncte de sutură pentru a închide rana! Şi totuşi, peste trei săptămîni, juca! „E în poartă, nu lipseşte nici cu 50 de copci pe faţă! Cu numărul 1, Petr «Zorro» Cech!”, a anunţat crainicul de pe Stamford Bridge. Avea o apărătoare pentru bărbie, care venea ca o continuare a căştii!

Erou cu Muntenegru
Şi nu a fost sfîrşitul poveştii negre! Sîmbăta trecută, pe 5 noiembrie 2011, în primele minute ale meciului de la Blackburn, Ashley Cole a vrut să salveze o minge extrem de dificilă şi s-a ciocnit cu ghinionistul Cech. Bodycheck în care l-a lovit cu pumnul în faţă pe propriul portar. I-a rupt nasul, însă Petr a apărat pînă la sfîrşit, cu vată în nas pentru a i se opri hemoragia. După meci, diagnosticul iarăşi l-a dat peste cap: fractură de piramidă nazală! Încă o operaţie. Şi masca protectoare pentru nas. „Contra Muntenegrului, dacă voi juca, voi avea capul acoperit aproape complet. Cu cască şi cu mască. Voi semăna cu Batman!”, anunţa el înaintea meciului din prima manşă a barajului pentru Euro 2012. Va reuşi?, se întrebau cehii. A reuşit! „Cum să pierd o partidă atît de importantă??”, afirma eroul la sfîrşitul jocului. În care a apărat formidabil în cîteva rînduri, închizînd poarta vedetelor muntenegrene Vucinici şi Jovetici. Şi datorită lui, Cehia a învins vineri seară cu 2-0 şi îşi face planurile pentru Europenele din Polonia şi Ucraina.

„Cech a riscat, apărînd cu mască, şi trebuie să-i mulţumim, pentru că ne-a ajutat în cîteva situaţii extreme cu Muntenegrul”
Michal Bilek, selecţionerul Cehiei

„Am capul acoperit aproape complet. Cu cască şi cu mască. Eu sînt Petr «Batman» Cech!
Petr Cech, portarul Cehiei

Sursa: Gsp.ro

Urmatorul meci

Chelsea schedule powered by whatsthescore.com

Facebook
Partenerii nostri
 
Fotbal Online
 
Facebook Fan Page
TalkChelsea.net
Bluelions
25 vizitatori online

Partenerii nostri Hidden

<

 

Linkuri sponsorizate
 
2018 Chelsea FC | Fan Club Romania
| Aboneaza-te

All trademarks, logos and copyrights are property of their respective owners.