Chelsea Londra este un club profesionist de fotbal din capitala Regatului Unit, Londra, supranumit Albaştrii sau Pensionarii. A fost fondat în 1905 şi joacă în Premier League, pe stadionul Stamford Bridge, în sud-vestul Londrei.
Istoria clubului
Clubul Chelsea a fost fondat pe 10 martie 1905, la barul The Rising Sun (astăzi numit The Butcher’s Hook), vizavi de strada Fulham Road. Au fost aleşi să participe în Football League la scurt timp după. Clubul nu a avut parte de prea mult succes în primii săi ani; cel mai mult s-au apropiat de un trofeu în finala Cupei FA din 1915, pierzând însă în faţa lui Sheffield United. Chelsea a devenit cunoscută în perioada interbelică fiindcă obişnuia să aducă la echipă jucători cu nume, dar nu a avut mari realizări în fotbalul englez în acea perioadă.
În 1952, fostul atacant al lui Arsenal F.C. şi al Angliei, Ted Drake, a fost numit antrenor al lui Chelsea. Acesta obişnuia să dea mâna cu fiecare jucător al său, urându-le „mult succes” înainte de fiecare meci. Drake a reuşit să modernizeze clubul, atât „în iarbă” cât şi în afara ei. Una din primele lui măsuri a fost să scoată fotografia unui pensionar din Chelsea de pe programul fiecărui meci, clubul astfel pierzându-şi vechiul supranume de Pensionarii. De atunci înainte, au fost cunoscuţi ca The Blues (Albaştrii). Antrenorul a îmbunătăţit programul de antrenament, introducând jocuri cu mingea, care nu se practicau prea mult în Anglia de atunci; sistemul de la echipa de tineret şi cu angajaţii care căutau tinere talente a fost amplificat, şi el a schimbat politica clubului de a aduce jucători faimoşi, dar de care nu era sigur că vor da randament. A preferat să aducă jucători cinstiţi şi muncitori din diviziile inferioare. De asemenea, a cerut suporterilor să fie partizani şi să susţină mai mult echipa. Primii ani ai lui Drake nu au adus performanţe, Chelsea terminând pe locul 19, la un punct de retrogradare, în primul lui sezon, şi pe locul 8 în al doilea.
În 1954-55, când a avut loc şi aniversarea clubului, toate lucrurile au mers bine. Echipa a reuşit să aibă constanţă în rezultate, şi Chelsea a câştigat prima ligă engleză cu o echipă care nu avea practic nicio vedetă. Echipa i-a inclus pe portarul Charlie ‘Chic’ Thomson, pe jucătorii amatori Derek Saunders şi Jim Lewis, pe mijlocaşul central Johnny ‘Jock’ McNichol, extrema Eric „Rabbit” Parsons, Frank Blunstone, fundaşul Peter Sillett şi pe cel care avea să ajungă antrenor al Naţionalei Angliei, Ron Greenwood, ca fundaş central. Din vechea gardă erau fundaşul dreapta Ken Armstrong, fundaşul stânga Stan Willemse şi veteranul John Harris. Poate singura vedetă a echipei era căpitanul, golgheterul (21 de goluri în acel campionat) şi internaţionalul englez Roy Bentley.
În anii 1960 s-a format o echipă de jucători tineri şi talentaţi la Chelsea, sub conducerea antrenorului Tommy Docherty. Echipa a luptat pentru trofee de-a lungul deceniului, având parte şi de unele eşecuri la limită. Se îndreptau spre o triplă Campionat-Cupa FA-Cupa Ligii Angliei, spre sfârşitul sezonului 1964-1965, reuşind de altfel să câştiga Cupa Ligii, dar pierzând celelalte două trofee. În trei sezoane, echipa a pierdut în semi-finalele cupelor, ajungând chiar în finala Cupei FA. În 1970, Chelsea a reuşit să câştige Cupa FA, învingând pe Leeds United cu 2-1, la repetarea finalei. Chelsea a câştigat primul său trofeu european, Cupa Cupelor UEFA, un an mai târziu, după o nouă finală care a trebuit repetată, de data această învingând pe Real Madrid la Atena.
În prezent
În ultimii ani, de când Chelsea a fost preluată de miliardarul rus Roman Abramovici, multe trofee au intrat în palmaresul echipei londoneze. Acest lucru vine ca urmare a investiţiilor făcute de către Abramovici în infrastructura stadionului şi în conducerea clubului, în jucători, etc, transformând „albaştrii” într-una din echipele de top din Europa.
Stamford Bridge
Chelsea a jucat meciurile sale de acasă pe un singur stadion, de la fondarea clubului până în prezent. Stadionul a fost inaugurat pe 28 aprilie 1877. În primii 28 de ani de existenţă, a fost folosit aproape în exclusivitate de London Athletics Club, ca o arenă destinată întâlnirilor legate de atletism, nu de fotbal. În 1904, terenul a fost cumpărat de omul de afaceri Gus Mears şi de fratele său Joseph, care înainte cumpăraseră teren în jurul arenei, cu scopul de a organiza meciuri de fotbal pe situl care ajunsese să aibă 51.000 de m².
Stamford Bridge a fost opera arhitectului Archibald Leitch, specializat în terenuri de fotbal. Stadionul a fost oferit echipei Fulham Football Club, care însă a refuzat. Prin urmare, proprietarii au decis să îşi creeze propriul club de fotbal, care urma să joace pe noul stadion. Majoritatea cluburilor de fotbal au fost fondate întâi, ulterior căutându-şi un stadion, dar clubul Chelsea a fost fondat special pentru Stamford Bridge. Deoarece exista deja un club de fotbal cu numele Fulham în acel cartier, fondatorii au decis să adopte numele cartierului vecin Chelsea, refuzând nume precum Kensington FC, Stamford Bridge FC sau London FC.
Emblemele folosite de-a lungul timpului:
PALMARES:
-
- 2016/17 CAMPIONI IN ANGLIA alaturi de Antonio Conte
- 2014/15 CAMPIONI IN ANGLIA cu 3 etape inainte de final
- 2012/13 CASTIGATOAREA EUROPA LEAGUE
- 2011/12 CASTIGATOAREA UEFA CHAMPIONS LEAGUE
- 2009/10 CAMPIONI IN ANGLIA 86 puncte din 38 meciuri
- 2005/06 CAMPIONI IN ANGLIA 91 puncte din 38 meciuri
- 2004/05 CAMPIONI IN ANGLIA 95 puncte din 38 meciuri
- 1954/55 CAMPIONI IN ANGLIA 52 puncte din 42 meciuri
- 2012 FA CUP Chelsea 2 – 1 Liverpool
- 2010 FA CUP Chelsea 1 – 0 Portsmouth
- 2009 FA CUP Chelsea 2 – 1 Everton
- 2007 FA CUP Chelsea 1 – 0 Manchester United
- 2000 FA CUP Chelsea 1 – 0 Aston Villa
- 1997 FA CUP Chelsea 2 – 0 Middlesbrough
- 1970 FA CUP Chelsea 2 – 1 Leeds (replay)
- 1998 EUROPEAN CUP WINNERS CUP Chelsea 1-0 Stuttgart
- 1971 EUROPEAN CUP WINNERS’ CUP Chelsea 2 – 1 Real Madrid (replay)
- 2007 LEAGUE CUP Chelsea 2 – 1 Arsenal1998 SUPER CUP Chelsea 1 – 0 Real Madrid
- 2005 LEAGUE CUP Chelsea 3 – 2 Liverpool (aet)
- 1998 LEAGUE CUP Chelsea 2 – 0 Middlesbrough
- 1965 LEAGUE CUP Chelsea 3 – 2 Leicester
- 2009 COMMUNITY SHIELD Chelsea 2 – 2 Man Utd (4-1 pen)
- 2005 COMMUNITY SHIELD Chelsea 2 – 1 Arsenal
- 2000 CHARITY SHIELD (sau Community Shield) Chelsea 2 – 0 Man Utd
- 1955 CHARITY SHIELD (sau Community Shield) Chelsea 3-0 Newcastle United
IMNUL OFICIAL PREZENTAT PE STAMFORD BRIDGE LA INCEPEREA FIECARUI MECI PE TEREN PROPRIU
[embedyt] https://www.youtube.com/watch?v=3AY1yhlqCew[/embedyt]