Abramovic si-a gasit consolarea dupa ratarea lui Pep! Presa engleza dezvaluie detalii bomba despre noul antrenor al lui Chelsea

Abramovic si-a gasit consolarea dupa ratarea lui Pep! Presa engleza dezvaluie detalii bomba despre noul antrenor al lui Chelsea

📁 Informatii preluate din presa 🕔22.ianuarie 2013
Abramovic si-a gasit consolarea dupa ratarea lui Pep! Presa engleza dezvaluie detalii bomba despre noul antrenor al lui Chelsea

Ratarea lui Guardiola, care a semnat acum o săptămână cu Bayern Munchen, este un episod ce poate fi uitat complet în vară de către Roman Abramovic. Conform Daily Star, oligarhul rus a intensificat în ultimele luni legăturile cu marele adversar al lui Pep, Jose Mourinho, pe care l-ar vrea din nou pe banca lui Chelsea. portughezul, care a mai antrenat gruparea londoneză între 2004 şi 2007, nu se mai simte dorit la Real Madrid şi a început să îi telefoneze şi să îi trimită mesaje tot mai des lui Abramovic, în speranţa că acesta îl va rechema în iunie pe Stamford Bridge.

Sursa citată mai scrie şi că lusitanul este oricum de foarte multă vreme un sfătuitor de taină al şefului de la Chelsea, care ar fi ţinut cont de indicaţiile tehnicianului în timpul perioadei de criză din toamna anului trecut. De asemenea, antrenorul ar fi întreţinut legătura şi cu foştii elevi John Terry, Petr Cech, Frank Lampard sau Ashley Cole.

Un argument în plus pentru revenirea lui Mourinho la Londra este faptul că fiica de 16 ani a acestuia, Tita, s-a înscris în urmă cu câteva luni la Colegiul de Arte Camberwell, din capitala Angliei. De asemenea, portughezul şi-a cumpărat în 2012 o casă în apropiere de Stamford Bridge.

În altă ordine de idei, Atletico Madrid s-a interesat de achiziţionarea lui Fernando Torres, de la Chelsea. Atacantul poate reveni la formaţia de la care s-a lansat în fotbalul mare ca parte din posibila trecere a lui Radamel Falcao la campioana Europei.