Te afli aici
Acasa > Informatii preluate din presa > Coasta de Fildes merge ceas,cu Drogba si Kalou

Coasta de Fildes merge ceas,cu Drogba si Kalou

Cu Didier Drogba rezervă, ivorienii au câștigat și al treilea meci al grupei B la Cupa Africii, 2-0 cu Angola, și vor întâlni în sferturi Guinea Ecuatorială Meciul de la Malabo, transmis de Eurosport, era vital pentru Angola, care avea nevoie de o remiză pentru a-și asigura locul secund în grupă. Ivorienii au jucat însă serios, vizând o nouă victorie după cele cu Sudan și Burkina Faso și au obținut-o, chiar fără ajutorul starului Didier Drogba, folosit doar în minutele de final. Fostul jucător al lui Arsenal, Emmanuel Eboue, în prezent la Galatasaray, a deschis scorul după mai bine de jumătate de oră de la primul fluier, iar Bony le-a aplicat angolezilor lovitura de grație, taxând pasivitatea de neînțeles a adversarului, care de regulă joacă ofensiv. Coasta de Fildeș a câștigat astfel încă un meci fără să primească gol, o partidă în care selecționerul Zahoui a odihnit și alți jucători de bază în afară de atacantul lui Chelsea, precum Kalou sau Gervinho. De scorul respectiv a profitat din plin Sudanul, care a reușit o calificare istorică în sferturi, după ce a depășit-o cu 2-1 pe Burkina Fasso, meci jucat la Bata. Mudather Eltaib a reușit o dublă pentru sudanezi, iar Dagano a înscris golul de onoare pentru învinși în ultimele secunde, astfel că învingătoarea a devansat-o la golaveraj pe Angola și va juca împotriva Zambiei în sferturi. Marți se va cunoaște și configurația finală a grupei C, după partidele Gabon – Tunisia (în direct la Eurosport de la 19:30), ambele echipe fiind deja calificate, și Niger – Maroc (ora 20:00, la Eurosport 2).

Top