Mijlocaşul olandez Wesley Sneijder este dorit în Premier League de principalele candidate la titlu, Manchester City ,Chelsea si  Manchester United, însă jucătorul lui Inter Milano a precizat faptul că nu se gândeşte la un transfer.

„Sunt într-o formă bună şi mă simt excelent. Pe viitor? Voi rămâne la Inter, mă simt bine aici. Cât timp a mai rămas din mercato? O săptămână nu? Voi rămâne la Milano”, a spus Sneijder pentru Gazzetta dello Sport.

În acest sezon, Sneijder n-a strălucit deloc la echipa italiană. Fiind mai mult accidentat, olandezul a strâns doar opt prezenţe în Serie A, reuşind să marcheze un singur gol.