Te afli aici
Acasa > Informatii preluate din presa > Terry, exclus din campania publicitara Umbro

Terry, exclus din campania publicitara Umbro

Producătorul de îmbrăcăminte sportivă a decis să nu mai utilizeze pentru moment imaginea fotbalistului de la Chelsea, însă a refuzat să comenteze pe marginea eventualei reînnoiri a contractului său, care expiră în vară

Imaginea lui John Terry (31 de ani) a fost scoasă din campania publicitară Umbro, ca urmare a scandalului legat de acuzațiile de ofensă cu caracter rasist pe care i-ar fi adus-o lui Anton Ferdinand de la QPR.

Fotbalistul de la Chelsea, care de curând a fost deposedat de banderola de căpitan al naționalei Angliei de către federația engleză, a primit undă verde să joace la Euro 2012 dacă antrenorul Fabio Capello va decide să-l includă în lot, întrucât procesul său a fost amânat până pe 9 iulie.

Producătorul de îmbrăcăminte sportivă a ținut să precizeze că încă îl sponsorizează pe jucătorul englez, cel puțin până la vară, când expiră contractul său în valoare de 4 milioane de lire sterline (4,7 milioane de euro), dar că imaginea sa nu va mai apărea în nicio campanie publicitară până la încheierea procesului.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat: „John nu este implicat în actualele campanii Umbro și nu pot comenta cu privire la campaniile viitoare și nici să precizez ce jucători vor fi implicați în acestea. John rămâne jucător sponsorizat de Umbro până la soluționarea cazului său. Este adevărat că suntem în căutarea unor jucători noi pentru a ne promova brand-ul”.

O altă companie a ieșit la rampă prin a se distanța de John Terry. Samsung, sponsor principal la Chelsea începând din 2009, a emis un comunicat de presă în care a insistat asupra faptului că nu se implică în favoarea niciunul jucător anume și că are un contract strict cu clubul.

„Samsung Electronics și Chelsea Football Club și-au reînnoit parteneriatul global în 2009, prelungind relația până la sfârșitul sezonului 2012-13. Samsung Electronics se bucură de acest parteneriat comercial doar cu clubul. Acordul nu se extinde asupra niciunui membru al lotului de jucători de la Chelsea FC” , se arată în comunicatul companiei sud-coreene.

Top